Trecut și prezent: Teatrul Ion Dacian

Această istorie este mai mult decât o felie de cultură: este o aventură a unei scene care a-modelat identitatea operetei românești. Teatrul de Stat de Operetă din București a fost inaugurat la 7 noiembrie 1950 cu premiera Vânt de libertate, compoziția lui Isaak Dunaevski, într-un proiect în care au fost implicați artiști precum Silly Popescu, Maria Wauvrina, Nae Roman și mulți alții. De atunci, scena a devenit nucleul unui curent muzical ce a adus în prim-plan opere comice, vodeviluri și ulterior musicaluri, contribuind la răspândirea culturii românești în țară și în străinătate. Rădăcinile acestei tradiții sunt adânc înfipte în evoluția teatrului în contextul central-european, cu nume precum Ciprian Porumbescu (Crai Nou, 1882), Eduard Caudella, Alexandru Flechtenmacher și Iacob Mureșianu, care au facilitat comunicarea cu publicul prin lucrări valori ce au creat gustul pentru operetă. Se povestește că 1848 a fost momentul nașterii operetei românești, marcat de succesul vodevilului Baba Hârca, deschizând drumul pentru un repertoriu ce a prins viață în Bucureștiul secolului XIX.

Marcel Ciolacu intră în cursa pentru șefia CJ Buzău: „Este un pas uriaș înainte, mă întorc unde am crescut” - Marcel Ciolacu şi-a depus, duminică, candidatura la Biroul Electoral Judeţean pentru funcţia de preşedinte al Consiliul Judeţean Buzău, în perspectiva…

Din punct de vedere arhitectural și instituțional, sediul actual al Teatrului Ion Dacian se află în București, lângă Piața Unirii, după ce clădirea istorică a Operați Reginei Maria a fost demolată în 1986 pentru Centru Civic. De atunci, Teatrul a funcționat în Sala Mică a Teatrului Național, iar în anii 2000 a început o nouă etapă de modernizare sub conducerea lui Răzvan Ioan Dincă. În 2001 a primit titulatura de Teatru Național, iar peste câțiva ani a deschis porțile unui sediu dedicat exclusiv operetei și musical-ului, cu săli multifuncționale moderne.

Contribuția artistică și repertoriul a fost una continuă și ambițioasă: sub regia reginelor de scenă precum Sorana Coroamă Stanca, au fost montate producții variate între cabaret politic, concerte vizuale și opere muzicale. Importanța vibrațiilor românești se reflectă în cenacluri precum Miltonul muncii teatrale: Țara surâsului de Lehár (1965) sau Sânge vienez de Strauss (1967), dar și în promovarea musicalurilor moderne. În anii 2000, teatrul a surprins publicul cu premiere precum Romeo și Julieta (2009) – primul musical realizat de o instituție profesionistă din România, Rebecca (2011) și Fantoma de la Operă (2015), toate adaptate pe muzică internațională, dar cu rădăcini adânci în tradiția românească.

Orizonturi actuale și continuități au fost definite prin programul său de toamnă 2025, în contextul aniversării a 75 de ani, sub egida spectacolului omagial Operetele mele 75 de ani, dedicat marelui tenor Ion Dacian (1911-1981). Luna noiembrie aduce show-uri precum Kiss me, Kate! pe muzică de Cole Porter, Meșterul Manole – Opera Rock și alte producții ce consolidează reputația institutului ca reper cultural românesc. Astfel, această călătorie de 75 de ani se conectează cu prezentul prin capacitatea sa de a reînvia tradiții, a experimenta arta muzicală și a inspira publicul modern.