România are o agricultură cu două viteze și un deficit comercial
România navighează într-o realitate greu de digerat: o agricultură cu două viteze – dacă nu chiar cu trei – iar deficitul structural se adâncește pe fondul unor plăți directe greu de justificat și a unei fiscalități care îngheață investițiile reale în fermieri. „Avem o agricultură cu două viteze, dacă nu cu trei,” a declarat Emil Dumitru, secretar de stat la MADR, subliniind că, în timp ce țara primește anual circa 700.000 de cereri unice de plată pentru plăți directe de aproximativ 2,1 miliarde de euro, balanța comercială a produselor agroalimentare va închide anul cu un deficit de 3,47 miliarde de euro. Avertismentul este explicit: reforme fiscale sustenabile nu mai pot întârzia.
Privită în profunzime, imaginea se potențează: în România, doar 86.000 de companii sunt înregistrate fiscal, restul rămânând în anonimatul persoanelor fizice. Asta explică de ce autoritatea consideră că actuala formulă de sprijin duce la distorsiuni, la concurență neloială și la o vulnerabilitate a lanțurilor de producție. În contextul în care PILONUL 1 continuă să plătească 474 de milioane de euro către circa 38.003 fermieri persoane fizice, riscăm să pierdem viziunea unei agriculturi în care actorii să fie activi, bine înregistrați și pregătiți să investească în viitor. În viziunea MADR, o parte din aceste fonduri ar trebui să-și regăsească destinatarul în Pilonul 2, prin investiții în cooperative și asocierea fermierilor, pentru a crește competitivitatea și eficiența.
Deficitul balanței comerciale agroalimentare este estimat la 3,47 miliarde de euro la sfârșitul anului, în timp ce România primește plăți directe în valoare de aproximativ 2,1 miliarde de euro pe suprafață. Așa-numita »agricultură cu două viteze« oglindește nevoia de reforme: prea mult sprijin pentru fermierii fără implicații fiscale clare, prea puține reforme pentru a stimula producția comercială în cadrul unei structuri legale solide. În plus, 86.000 de companii înregistrate fiscal evidențiază o economie agricolă fragilă, dependentă de avantajele fiscale ce pot lipsi unui sector în tranziție.
Pentru a transforma deficiențele în oportunități, Dumitru propune o alocare mai inteligentă a fondurilor, posibil chiar relocarea unor măsuri din Pilonul 1 către Pilonul 2 pentru susținerea asocierii fermierilor și a investițiilor în instrumente de dezvoltare rurală. Profesorii decizionali ar trebui să includă fermierii în guvernanța APIA, inspirându-se din modelul francez prin cooptarea formelor asociative în procesul decizional. Planul Național Strategic și Carta Albă a Agriculturii evidențiază necesitatea unor reforme curajoase, care să stimuleze investițiile reale, să conecteze producția cu piața și să asigure o competiție loială în piața agroalimentară românească.





