Satul doljean arată ca o hartă a paradoxurilor: hârtii care spun «proprietar» și pluguri care aparțin cu totul altcuiva. În 2010, județul avea 147.184 exploatații pe circa 540.000 ha; 519 dintre ele (0,35%) lucrau peste 100 ha, însumând 252.000 ha (47,1%). În 2020, numărul exploatațiilor scăzuse la 114.196, iar cele peste 100 ha crescuseră la 704, ocupând 296.064,97 ha (54,45%). Tendința continuă: ferme mari tot mai puternice, ferme mici tot mai puține; 54% din exploatații rămân sub 1 ha (media 0,33 ha), în vreme ce marile ferme au în medie 420,54 ha.
Sociologia din studiul „Doljul social” (Institutul de Sociologie al Academiei Române, 2024) leagă comasarea terenurilor de îmbătrânire și migrație: zone precum Bulzești, proximitatea Craiovei, sau localități agrar-urbane (Bechet, Segarcea, Băilești, Calafat) atrag ferme mari; zonele cu populație mai tânără păstrează ferme mici și mijlocii. Exemple umane ilustrează ruptura: un bărbat de 37 de ani spune că parcela moștenită a fost împărțită treptat; un fermier de 42 de ani lucrează 470 ha, dintre care doar 15 i le aparțin; un proprietar de 72 de ani dă în arendă pentru că nu găsește muncitori. Rămâne o întrebare culturală: proprietatea rămâne semn simbolic sau se va transforma prin vânzări și succesiuni în proprietate concentrată.
Dispariția gospodăriei țărănești nu e doar economică — e o pierdere a unei relații între familie, pământ și sat care a definit sensul proprietății rurale.
