Arhivele naționale dezvăluie rădăcinile României

Arhivele naționale nu sunt doar biblioteci pline de hârtii, ele sunt rădăcinile identității noastre ca națiune. Pe 31 octombrie sărbătorim Ziua Arhivelor Naționale, marcând momentul înființării Direcției Generale a Arhivelor Statului în București în 1862, prin decretul lui Cuza, care a unificat arhivele Țării Românești și Moldovei. De-atunci, documentele au devenit un instrument vital pentru modernizarea administrației și conservarea memoriei colective.

Marcel Ciolacu intră în cursa pentru șefia CJ Buzău: „Este un pas uriaș înainte, mă întorc unde am crescut” - Marcel Ciolacu şi-a depus, duminică, candidatura la Biroul Electoral Judeţean pentru funcţia de preşedinte al Consiliul Judeţean Buzău, în perspectiva…

Născute din nevoia de ordine și timp, arhivele au avut rădăcini adânci în vechile cancelarii și în viața mănăstirilor. Astfel, în 1775 există deja Arhiva generală a Mitropoliei Bucureștilor, unde se păstrau atât acte ecleziastice, cât și hotărnicii particulare. O profesionalizare reală apare odată cu Regulamentul Organice din anii 1831-1832, care a consolidat înființarea arhivelor ca instituții moderne. Primii directori ai Arhivelor Statului din Țara Românească și din Moldova au fost Iordache Rasti (1831-1837) și, respectiv, Gheorghe Asachi (1832-1849).

Transformările continuă: în 1862 cuza unifică Arhivele Statului din Principate, stabilind cadrul nou sub autoritatea Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, iar Regulamentul pentru organizarea serviciilor arhivelor intră în vigoare în 1872. În secolul al XIX-lea, diverse personalități culturale românești, cum ar fi Bogdan Petriceicu-Hasdeu și Dimitrie Onciul, au influențat consolidarea arhivelor. În Transilvania, dominația sub autoritatea habsburgilor a adus un Sistem de centralizare în Bratislava/Budapesta până la sfârșitul secolului, cu efecte ce s-au simțit în întreaga regiune.

După Marea Unire din 1918, arhivele românești au fost extinse la nivel național: Arhiva Statului din Cluj (în 1920, cu activitate din 1922), Arhiva Statului în Bucovina (Cernăuți, 1924) și Arhiva Statului în Basarabia (Chișinău, 1925). O nouă lege din 1925 a reglementat funcționarea arhivelor și a instituit direcțiile regionale, iar în 1951 Arhivele Statului au trecut în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, organizate teritorial, cu 41 de Direcții Județene și Direcția Municipiului București.

În 1996, instituția a fost redenumită Arhivele Naționale ale României (ANR) și a intrat în subordinea Ministerului Administrației și Internelor. Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, completată ulterior prin Legea nr. 358/2002 și Ordonanța de Urgență nr. 39/2006, reglementează Fondul Arhivistic Național al României și activitatea arhivelor, definind categorii de documente cu valoare istorică: acte oficiale, documente particulare, memorii, manuscrise, planuri, hărți, pelicule cinematografice și înregistrări foto, video, audio și informatice, produse în țară sau de creatori români din străinătate.

Astăzi, Arhivele Naționale ale României coordonează procesul de conservare, digitalizare și acces public la fondul arhivistic, având în atenție anchete, expoziții și programe culturale precum Săptămâna Arhivelor. Expoziții ca Edificii publice din București reflectate în documente arhivă evidențiază rolul arhivelor în înțelegerea spațiului urban istoric.