Ce s-ar întâmpla dacă un robot reface frescele de la Pompeii?

Sursa foto: Social Media (Facebook/Instagram/TikTok)

Marcel Ciolacu intră în cursa pentru șefia CJ Buzău: „Este un pas uriaș înainte, mă întorc unde am crescut” - Marcel Ciolacu şi-a depus, duminică, candidatura la Biroul Electoral Judeţean pentru funcţia de preşedinte al Consiliul Judeţean Buzău, în perspectiva…

Un proiect european finanțat de Uniunea Europeană numit RePAIR promite să dea o nouă viață unor opere de artă vechi de mii de ani, ascunse sub cenușa vulcanică și depozitele de secole. La Pompeii, orașul antic acoperit de cenușă în 79 d.Hr., o echipă internațională testează un sistem robotic capabil să recunoască fragmente, să le potrivească și să le asambleze fără a deteriora suprafețele delicate. Restaurarea, de obicei un proces lent, ar putea deveni mult mai rapidă, deschizând o nouă eră în conservarea patrimoniului mondial.

Proiectul, lansat în 2021 și coordonat de Universitatea Ca’ Foscari din Veneția, a ales Pompeii drept teren de testare. Robotul folosește brațe gemene echipate cu mâini flexibile în două dimensiuni și senzori optici pentru a identifica și a asambla piesele originale sau reproducțiile, evitând presiunea asupra suprafețelor foarte sensibile. Cercetătorii au decis să lucreze cu replici în faza incipientă pentru a nu committeze fragmentele originale. Algoritmii AI și învățarea automată pot potrivi culori și modele care nu sunt vizibile cu ochiul, transformând o sarcină de tip puzzle într-o intervenție coordonată la scară mare. Marcello Pelillo, profesor la Universitatea din Veneția, descrie provocarea ca pe „un puzzle uriaș” în care se lucrează cu mai multe piese simultan.

Fragmentele provin din două tavane mari total distruse în timpul bombardamentelor și din zona cunoscută ca „Casa gladiatorilor”, prăbușită în 2010. În timpul testelor, fragmentele reale au fost înlocuite cu replici pentru a evita deteriorarea pieselor autentice. Dacă tehnologia se dovedește viabilă în Pompeii, impactul poate fi global: automatizarea proceselor de restaurare poate accelera conservarea patrimoniului la nivel mondial, reducând timpul și costurile, dar ridicând în același timp întrebări despre autenticitate, control etic și rolul conservatorilor umani.

Textele și imaginile sunt analizate cu ajutorul recunoașterii vizuale avansate, iar inteligența artificială modelează reconstrucția în așa fel încât să respecte texturile, culorile și modul de aplicare al frescelor originale. Mânile robotice, proiectate pentru delicatețe, execută manipulări rapide, reducând timpul necesar pentru o reconstrucție complexă. Întreaga operațiune este gândită ca o interacțiune între oameni și mașini, în care expertiza conservatorilor rămâne esențială pentru validarea rezultatelor.

Dacă această abordare se dovedește fiabilă, ar putea transforma practic/ile de restaurare din muzeale în întreaga lume: fragmente degradate ar putea fi reasamblate mai rapid, iar opțiunile de restaurare pot fi testate pe replici înainte de a interveni pe original. Însă, pe lângă beneficiile de timp și precizie, există provocări: cum se asigură autenticitatea, cine verifică etic noile metode, ce standarde de conservare se vor aplica, și cum va afecta această tehnologie locul restauratorilor umani în echipe? Proiectul RePAIR arată clar că inimile conservării se află la intersecția dintre știință, artă și responsabilitate față de patrimoniu.

Descoperirile actuale din Pompeii sugerează un viitor în care fragmentele pot fi identificate, ajustate și reconstruit peste noapte, cu ajutorul AI-ului și al brațelor robotice atent calibrate. O astfel de sinergie între tehnologie și conservare poate reduce vulnerabilitatea operelor delicate la riscuri fizice și poate crește accesul publicului la poveștile ascunse ale unor artefacte istorice. Însă implementarea pe scară largă necesită cadre etice clare, standarde internaționale de restaurare și o colaborare strânsă între cercetători, muzeografi, restauratori și autorități.

Îngrijorările includ autenticitatea, transparența procesului, posibilitatea ca tehnologia să înlocuiască expertiza umană sau să deformeze percepția asupra patrimoniului. În timp ce tehnologia promite să deschidă noi posibilități, administrațiile muzeale vor trebui să stabilească reguli clare despre ce poate fi reconstruit, cum se validează rezultatele și cum se comunică publicului natura intervenției. RePAIR arată că viitorul restaurării nu este doar despre “reconstruire”, ci despre reproducerea în timp real a sensurilor istorice, păstrând în același timp integritatea materialelor originale.