Discurs șocant: Atmosfera este canalizare? COP30, avertismentul care a zguduit Brazilia

Atmosfera este folosită ca o canalizare deschisă, a tunat fostul vicepreședinte american Al Gore în deschiderea la COP30 din Belem, avertizând că 175 de milioane de tone de gaze cu efect de seră sunt aruncate în aer în fiecare an. El a insistat că, dacă nu schimbăm traiectoria, vom «folosi cerul ca o canalizare deschisă», iar capacitatea oamenilor de a se adapta va fi serios limitată. Aceste afirmații au avut loc în contextul în care ONU indică o încălzire de 2,8°C la finalul secolului, dacă politicile actuale rămân neschimbate, o cifră ce contrastează cu obiectivul 1,5°C stabilit în Acordul de la Paris. Gore a susținut în mod vocal inițiativa Climate Trace, pe care a cofondat-o, ca instrument de transparentizare a emisiilor de gaze cu efect de seră și a poluanților, în încercarea de a reda attributele reale ale poluării globale. În timp ce COP30 se desfășoară cu peste 190 de țări în discuții ce vizează limitarea încălzirii, finanțarea și comerțul, oficialii subliniază că mai este nevoie de timp pentru a găsi consensuri între statele aflate în dificultăți diferite. Coprezența unei ambivalențe politico-tehnice este evidentă în decizia de a extinde sesiunea cu trei zile, pentru a permite clarificări în chestiuni spinoase precum finanțarea, ambiția climatică și măsurile comerciale, despre care țări precum India și China au exprimat rezerve.

Marcel Ciolacu intră în cursa pentru șefia CJ Buzău: „Este un pas uriaș înainte, mă întorc unde am crescut” - Marcel Ciolacu şi-a depus, duminică, candidatura la Biroul Electoral Judeţean pentru funcţia de preşedinte al Consiliul Judeţean Buzău, în perspectiva…

Constrângeri și crize în negocieri

Acordurile de la COP30 sunt puse sub presiune de grupuri precum AOSIS, care cer angajamente serioase de reducere a emisiilor, și de preocuparea pentru finanțare adecvată din partea țărilor bogate. Într-un dialog complicat, discuțiile totale includ potențiale instrumente precum taxele la frontieră pentru emisii și alte măsuri unilaterale, care pot afecta dinamica comerțului internațional. Între timp, diplomații brazilieni subliniază voința de a facilita dialogul, folosind relațiile cu marile economii ale lumii pentru a sprijini un rezultat care să fie acceptabil la nivel global. În această perioadă, summitul alternativ al popoarelor, desfășurat în Belem, atrage atenția asupra limitărilor negocierilor: vocea comunităților indigene și a grupurilor rurale este rareori integrată în mod coerent în textele finale.

Vocea populațiilor: Summitul Popoarelor și cererile indigene

Summitul Popoarelor, contrapunctul popular al COP30, a început în Belem cu mii de activiști din aproximativ 60 de țări. Atmosfera este marcată de declarații precum «Trăiască viața, trăiască popoarele indigene!», iar mesaje precum demarcare now și necesitatea regularizării terenurilor pentru comunitățile indigene au fost auzite în mulțime. Activistii agrari și reprezentanții MST au oferit răsaduri de plante amazoniene ca simbol al alternativei agro-ecologice la modelul modern de exploatare a solului. Însă nemulțumirea față de lenta implementare a promisiunilor guvernamentale și de lipsa unei finanțări directe pentru comunități a rămas constantă, iar unii participanți au judecat deciziile guvernului Lula ca fiind în contrapartidă cu interesele locale, în special în contextul deciziei recente de a autoriza exploatarea petrolieră în apropierea gurii Amazonului. Zeci de tineri indigeni au vorbit despre importanța desemnării clar regimurilor de demarcație a terenurilor, iar așteptările privind finanțarea directă către comunități au rămas în centrul cererilor. Această tensiune între rigoarea negocierilor internaționale și realitatea de teren este văzută de mulți ca indicând faptul că COP-urile anterioare nu au reușit să transforme promisiunile în acțiuni concrete.

Viitorul finanțării și drepturilor: cerințele comunităților

Dincolo de retorica politică, problema finanțării rămâne esențială pentru execuția obiectivelor climatice. Organizațiile din Belem cer un flux de finanțare direcționat către comunitățile vulnerabile, iar criticile la adresa licitațiilor pentru resurse naturale amplifică tensiunile sociale. În același timp, ideea unui cadru de reglementare comercială, precum CBAM, suscită controverse despre efectele asupra economiilor emergente. În această situație, referințele la promisiunile Braziliei și la relațiile sale cu marile economii mondiale sugerează că instrumentele actuale pot fi insuficiente dacă nu există un angajament transparent și verificabil de finanțare și implementare. În concluzie, COP30 și Summitul Popoarelor se află într-un moment de test: pot negocierile să se transpună în acțiuni reale pentru comunități, sau vom rămâne captivi ai promisiunilor neîndeplinite?