Plângere publică: camere chinezești finanțate cu bani UE, la graniță

Suspiciuni explozive zguduie Dobrogea: mii de camere de supraveghere aduse din China au împânzit regiunea, finanțate cu bani publici prin PNRR și bugetul de stat. Investigația arată un veritabil dispozitiv de monitorizare ce acoperă frontierele UE și NATO, dar ridică întrebări despre securitatea națională, accesul la date și influența factorilor externi în decizii locale.

Marcel Ciolacu intră în cursa pentru șefia CJ Buzău: „Este un pas uriaș înainte, mă întorc unde am crescut” - Marcel Ciolacu şi-a depus, duminică, candidatura la Biroul Electoral Judeţean pentru funcţia de preşedinte al Consiliul Judeţean Buzău, în perspectiva…

Contextul investițiilor și sursele de finanțare

În Dobrogea, proiectele de supraveghere au fost finanțate în mare parte prin fonduri europene, în valoare de aproape 400 de milioane de euro prin PNRR, alături de finanțări naționale. Firmele care au livrat echipamentele în majoritatea cazurilor au fost discutate în anchetă: Milesight, Hikvision și Dahua, companii chineze, dintre care ultimele două sunt acționate parțial de statul chinez. Inventarierea indică mii de camere montate în localități mici și în proximitatea unor noduri rutiere și militare.

Riscile reale și cadrul legal

Experții internaționali au punctat că legile chineze, în special Legea privind informațiile naționale din 2017, impun companiilor să coopereze cu autoritățile chineze în ceea ce privește datele colectate. În paralel, SUA și alte state occidentale au adoptat sancțiuni împotriva Hikvision și Dahua, afirmând riscuri privind securitatea datelor și posibilitatea de monitorizare. În România, în timp ce România a continuat să importe echipamente, se discută despre necesitatea unei evaluări riguroase a vulnerabilităților cibernetice și a riscului de expunere a informațiilor sensibile din sistemele instalate.

Ce pot face autoritățile?

Autoritățile locale și centrale sunt chemate să efectueze un audit tehnic independenț, să revizuiască caietele de sarcini și să stabilească standarde clare de securitate cibernetică. Este posibil să se analizeze trecerea la alternative percepute ca mai sigure (de exemplu soluții europene) și să se implementeze reguli stricte privind accesul la date, tipul de rețea (VPN securizat) și monitorizarea posibilelor vulnerabilități. În interviuri, Bogdan Dragomir, reprezentantul firmei care a instalat majoritatea echipamentelor, a recunoscut cererea primăriilor pentru soluții ieftine și a declarat: „Așa că vând ce mi se cere”, adăugând că dispozitivele nu ar trebui să fie expuse pe internet; însă acestea pot fi compromise dacă securitatea nu este bine gestionată. Reprezentanții SRI și IGPR sunt citați ca recomandând alternative mai sigure, dar ghidurile de achiziții nu interzic explicit echipamentele chinezești, ceea ce menține debate-ul public deschis în privința conformității cu standardele naționale de securitate.

În concluzie, Dobrogea devine un caz test pentru echilibrul dintre investițiile în digitalizare locală și necesitatea protecției datelor cetățenilor într-un context geopolitic volatil. Cetățenii merită claritate, iar autoritățile au competența să asigure că siguranța publică nu este compromisă în favoarea oportunităților financiare pe termen scurt.