Sămânța românească Lovrin exportă mii de tone acum

Un avertisment real zguduie sectorul agricol român: lovind ca un focar de informații, Lovrin – Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă din Timiș – a vândut în acest an 2.500 de tone de sămânță la export. Este o cifră impresionantă pentru un domeniu în care cercetarea românească încearcă să își croiască locul, iar produsele românești primesc apreciere peste granițe. Însă în spatele acestui succes există provocări fundamentale: finanțarea, cadrul legal și sustenabilitatea pe termen lung a inovațiilor din agricultură.

Marcel Ciolacu intră în cursa pentru șefia CJ Buzău: „Este un pas uriaș înainte, mă întorc unde am crescut” - Marcel Ciolacu şi-a depus, duminică, candidatura la Biroul Electoral Judeţean pentru funcţia de preşedinte al Consiliul Judeţean Buzău, în perspectiva…

La Lovrin se operează în două direcții majore: cercetare fundamentală și ameliorare genetică, precum și dezvoltare tehnologică. Institutia deține brevete pentru soiuri Elite și Superelite de grâu, porumb, cânepă și plante furajere. Anul acesta, s-au vândut la export 2.500 de tone de sămânță: ovăz de toamnă, ovăz de primăvară, orz, orzoaică, grâu, triticale — soiuri create de Stațiune sau de Fundulea, multiplicate pentru piață. Sămânța românească este apreciată, însă piața locală rămâne mai puțin receptivă din cauza termenelor de plată și a descurajărilor legislative, după cum afirmă Horablaga.

Horablaga subliniază dificultățile de finanțare: bugetul instituției este în mare parte asigurat din subvenții (aproximativ 40%), iar restul vine din valorificarea producțiilor proprii și a brevetelor. Legislația actuală este percepută ca fiind blocantă: un centru de transfer tehnologic este necesar, iar Consiliul Concurenței contestă vânzarea de produse, considerând uneori subvențiile drept ajutor de stat. El avertizează că finanțarea pentru cercetare nu ajunge nici măcar la 10% din cât ar trebui, iar incongruențele dintre lege și practică limitează impactul strategic al cercetării românești în securitatea alimentară.

Experiența Lovrin arată că cercetarea românească poate genera soluții viabile pentru adaptarea la schimbările climatice și pentru creșterea independenței alimentare. Însă acest viitor depinde de capacitatea autorităților de a susține finanțarea pe termen lung, de crearea unui cadru clar pentru transfer tehnologic și de creșterea încrederii fermierilor în sămânța autohtonă. Potențialul este mare: proiecte de cercetare, brevetare și utilaje performante pot transforma România într-un nucleu regional de inovație agricolă, dacă cadrul instituțional și financiar va facilita creșterea produselor românești în fața competiției internaționale.