Sunt două adevăruri confortabile: energia solară este ieftină la soare, dar factura finală nu se reduce la prețul de pe bursă. În fața secetei, caniculei și rețelelor învechite, piața românească plătește pentru disponibilitate, nu pentru kilowați ideali.
Ofertele furnizorilor indică tarife de circa 1,53 lei/kWh. La 200 kWh pe lună, înseamnă aproximativ 36 lei în plus. Cauzele: producția hidro scăzută din cauza debitelor Dunării (1.450–1.600 mc/s), volatilitatea energiei regenerabile (producție diurnă vs. cerere seară), costurile de echilibrare și componentele reglementate (transport, distribuție, servicii). Silviu Greșoi spune că există „mai multe cauze care se suprapun” — lipsa stocării și a flexibilității explică diferența dintre kilowat ieftin și o factură scumpă.
Retehnologizarea hidrocentralei este o intervenție pragmatică: modernizarea a aproximativ 180 de centrale poate fi cu 50–70% mai ieftină decât proiectele noi și poate aduce +8% energie, circa 530 GWh/an, plus integrarea a ~1.800 MW noi regenerabile prin racordări. În ceea ce privește noile parcuri, BT a finanțat 71,4 mil. euro pentru un parc fotovoltaic de ~205 MW în Dâmbovița, o creștere necesară a capacității, dar care cere stații 220 kV și soluții de stocare. Problemele de operare sunt vizibile: canicula a forțat oprirea turbinei CET Grozăvești din cauza apei de răcire (27–30°C), iar ELCEN pregătește reporniri pentru a susține rețeaua.
Concluzie: tranziția energetică cere panouri, baterii, hidrocentrale modernizate și rețele inteligente. Până la implementare, consumatorii pot compara ofertele și evita vârfurile, dar stabilitatea pe termen lung vine din investiții strategice la scară națională.
