No menu items!

Pericol iminent: trafic de cocaină online, plăți în crypto

Un bărbat de 34 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de trafic de droguri de mare risc, după ce a fost prins în flagrant în București, pe raza Sectorului 2, în timp ce plasa cocaină.

Potrivit DIICOT – Structura Centrală, în perioada septembrie-octombrie 2025 inculpatul a cumpărat, deținut și vândut cocaină în mod repetat în municipiul București. Metoda de comercializare era de tip dead drop, iar interacțiunea cu consumatorii se realiza prin intermediul unor platforme online. După stabilirea cantităților, cumpărătorii plăteau în monedă virtuală, iar apoi inculpatul comunica coordonatele locului în care erau ascunse drogurile.

Ancheta a arătat că o parte dintre droguri a fost plasată în proximitatea unor unități de învățământ. În timpul urmăririi penale, au fost indisponibilizate o parte din cantitățile vândute, iar cu ocazia perchezițiilor au fost găsite 110 grame cocaină, mai multe cântare de precizie și alte mijloace de probă. Miercuri, 22 octombrie, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și al Jandarmeriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite

Newsletter