Sursă foto: Social Media
Ideea că sticlele ar putea ajunge în farfuriile noastre nu e doar un exercițiu SF: e o tehnologie în creștere care ar putea schimba modul în care privim plasticul și hrana. Riscăm, pe termen lung, să transformăm gunoiul în nutrient — dar nu fără întrebări tehnice, etice și reglementare.
Procesul-cheie pornește cu dizolvarea hidrotermală oxidativă a PET-ului și a biomasei agricole. Moleculele rezultate sunt provenite din drojdii modificate genetic (inclusiv drojdia de panificație) dezvoltate la Southern Illinois University Carbondale. Profesorul Lahiru Jayakody spune: „Ne-am gândit: de ce să nu ne concentrăm pe producerea hranei? Pentru că plasticul este carbon, iar hrana este carbon.”
Astfel, microorganismele transformă etilenglicol în betacaroten (precursoare de vitamina A), alte tulpini produc compuși aromatici, cercetătorii au obținut aromă de vanilie, iar ingredientele sunt amestecate cu fibre, amidon și îndulcitori, apoi imprimate 3D ca «µBites».
Finanțarea vine de la NASA (Deep Space Food Challenge) și printr-un grant CAREER al NSF, ceea ce poziționează proiectul atât pentru misiuni spațiale, cât și pentru aplicații terestre: submarine, zone afectate de dezastre sau viitoare colonii lunare/marțiene. Cercetătoarea Sandhya Jayasekara explică: „Folosim microorganismele pentru a transforma biscuitul într-un produs mai atractiv și mai ușor de acceptat de consumatori.” Datele preliminare sugerează siguranță, dar gustarea oficială a «µBites» așteaptă aprobări instituționale. Cu cererea globală de alimente estimată să crească cu 35–56% până în 2050 și riscul ca ~30% din populație să fie expus la foamete, această abordare merită atenție — dar ridică întrebări despre scalabilitate, acceptare culturală și reglementare alimentară.
