Civita di Bagnoregio este un loc consacrat fotografiei — dar realitatea sub picioare se schimbă cu viteza unui experiment geologic. Pe un platou de tuf vulcanic, un sat medieval cu 14 locuitori primește jumătate de milion de vizitatori pe an și pierde centimetri din stâncă chiar sub privirile lor.
Stânca pe care stă Civita di Bagnoregio se retrage cu aproximativ 6–7 cm pe an; din secolul al XVIII-lea partea superioară s-a redus cu aproximativ 18%, iar creasta a coborât cu aproximativ 40 m față de 1740. Geologul Claudio Margottini spune: „teritoriul nu este o fotografie, ci un film.” Procesele implică sedimente marine vechi, straturi de tuf vulcanic depuse de erupțiile Vulsini, eroziune de suprafață, infiltrarea apei și activitate seismică care extinde fisurile.
Universități și institute (La Sapienza, Bologna, INGV, ISPRA, Trieste) monitorizează situl cu scanări laser și investigații seismice. Guvernul a alocat 3 milioane de euro pentru consolidări: bare de oțel care traversează masivul și lucrări la baza versantului pentru a limita pierderea argilelor.
Vizitatorii aduc vizibilitate și bani, dar exercită presiuni asupra infrastructurii vulnerabile. Autoritățile discută soluții: limitarea fluxului, transformarea zonei într-un geoparc (aprox. 30 localități din jur) și candidatura la UNESCO.
Proiectul Eidos aduce artă contemporană în spații istorice, iar candidatura pentru Capitala italiană a artei contemporane 2028 vizează repunerea regiunii pe hartă culturală — o strategie care poate echilibra cercetarea, conservarea și turismul sustenabil.
Civita rămâne un laborator viu: nu promite soluții rapide, dar oferă o lecție clară despre cum natura, știința și turismul negociază viitorul patrimoniului.
