Sursă foto: Social Media
Când un stat își suprimă vocile cele mai incomode, nu este doar o crimă împotriva unei persoane, ci o demonstrație publică de tăcere forțată. Pe 7 octombrie 2006 Anna Politkovskaia a fost împușcată în liftul blocului ei din Moscova, la 48 de ani, în ziua de naștere a lui Vladimir Putin — o dată care a transformat cazul într-un semnal politic. Jurnalista de la Novaya Gazeta documentase crimele din al Doilea Război din Cecenia și supraviețuise unei otrăviri în 2004. Avertismentele ei despre deriva autoritară a Rusiei s-au adeverit, spune Serghei Sokolov: tot ce se întâmplă în Rusia a fost prezis de Politkovskaia; orice altceva este propagandă.
În 2014, cinci bărbați au fost condamnați pentru asasinat — patru dintre ei Ceceni — însă comanditarul nu a fost identificat, iar unul dintre condamnați a fost grațiat în 2023 pentru că a luptat în Ucraina. Contextul invaziei ruse în Ucraina din 2022 și noile acuzații de crime de război reconfirmă relevanța investigațiilor ei.
Moștenirea Annei inspiră jurnaliști tineri și exilați. Egor Feoktistov, de exemplu, urmărește povești despre recruți trimiși pe front și despre utilizarea AI de către FSB — teme pe care Politkovskaia le-ar fi abordat cu același curaj. El spune: « Dacă nu scriu eu, nimeni altcineva nu o va face ». Olga Churakova, care instruiește jurnaliști în exil, notează că mulți tineri vin în continuare cu hotărârea de a expune adevărul: « Cineva trebuie să facă treaba asta ». Într-o Rusie în care opoziția este eliminată, amintirea Annei rămâne reperul etic al jurnalismului care refuză tăcerea.
