Tradițiile nu sunt relicve frumos păstrate în vitrine, sunt rețele vii care ne explică cine suntem. Pe 17 octombrie marcăm Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial pentru a reaminti că meșteșuguri, cântece și obiceiuri reprezintă infrastructură culturală.
UNESCO a adoptat Convenția pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial la Paris, pe 17 octombrie 2003, pentru a oferi „recunoaștere egală formelor vii ale culturii”. România a ratificat prin Legea nr. 410/2005 și a depus instrumentele la 20 ianuarie 2006, construind apoi un cadru instituțional (Comisia Națională, Ministerul Culturii) pentru inventariere și dosare către Lista Reprezentativă.
Exemple românești — zece elemente înscrise pe Lista Reprezentativă, între 2008 și 2023:
- Ritualul Călușului (2008)
- Doina (2009)
- Ceramica de Horezu (2012)
- Colindatul de ceată bărbătească (2013, cu Moldova)
- Jocul fecioresc (2015)
- Tehnici de realizare a scoarței (2016, cu Moldova)
- Mărțișorul (2017, dosar regional)
- Ia cu altiță (2022, cu Moldova)
- Caii lipițani (2022, dosar comun al șapte țări)
- Transhumanța (2023, din 10 țări)
Din 2010 există titlul „Tezaur Uman Viu” (91 de români), iar activitatea se leagă de cercetare, conservare și promovare prin parteneriate public‑comunitare. Evenimente recente — expoziția „Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși” (Madrid, 14-17 oct.) și vernisajul mural din 17 octombrie — arată cum patrimoniul prinde audiență internațională. Salvgardarea nu e nostalgie: e politică culturală, cooperare regională și responsabilitate locală.
