Să fim sinceri: spațiul fiscal suplimentar promis de Bruxelles nu e cadou, ci o invitație la prioritizare strategică. România poate obține flexibilitate pentru cheltuieli care nu doar «investesc», ci întăresc securitatea energetică — dar trebuie să vină cu proiecte clar argumentate și costuri estimate.
Ce poate cere România — şi de ce contează
România ar trebui să-și îndrepte cererea spre cele șase direcții identificate de Silviu Gresoi: stocare (baterii, pompaj hidro), modernizarea rețelelor, protecția infrastructurii fizice și cibernetice (centre, SCADA, conducte), producție stabilă (nuclear, hidro, flexibilitate), interconectări regionale și rezerve strategice. „România ar trebui să ceară măsuri care țin clar de securitatea energetică, nu simple investiții energetice”, spune Gresoi.
Ce cifre şi constrângeri trebuie integrate
Mecanismul nu e un fond; e o excepție fiscală valabilă 2026–2028. Plafonul general rămâne 1,5% din PIB, iar pentru măsuri energetice se aplică 0,3% din PIB pe an (0,6% cumulat). România a promis 2.496 MW de stocare pentru 2026–2028, are o schemă de ajutor aprobată de 150 milioane € pentru cel puțin 2.174 MWh, dar planul național încă figura la 16,2 MW — dezvoltarea e lentă. Interconectarea curentă aproximativ 4.000 MW trebuie urcată spre 7.000–8.000 MW până în 2030.
Decizia Bucureștiului trebuie să fie pragmatică: solicitări însoțite de justificări tehnice, estimări bugetare și efecte de reducere a dependenței de importuri. Prioritizarea corectă — stocare, rețele, protecția cibernetică și interconectări — va transforma flexibilitatea fiscală într-un câștig durabil, nu într-o oportunitate ratată.
