O scrisoare uitată la Roma mută responsabilitatea: spada lui William nu a decis coroana Angliei singură; jocurile de putere de la Vatican au contat. Descoperirea fragmentelor din registrul papal al lui Alexandru al II-lea obligă istoricii să regândească 1066 și să accepte că legitimitatea militară a avut o ancoră clericală.
Fragmentele, găsite în colecții de rescripturi de drept canonic din Arhivele Vaticanului, sugerează că Papa Alexandru al II-lea a fost influențat de o rivalitate papală din anii 1060. „1066 nu a fost decis pur și simplu pe câmpul de luptă de la Hastings. Rezultatul ar fi putut fi modelat și de decizii luate la aproape o mie de mile distanță, la Roma”, afirmă Tom Licence, specialist în literatură și istorie medievală. Licence notează că registrul întreg este pierdut, dar două fragmente din scrisoare au supraviețuit.
Consecința sugerată e clară: sprijinul papal ar fi Putut oferi invaziei lui William legitimitatea unui „război drept”, transformând o dispută succesorala într-o intervenție aprobată religios. Tapiseria Bayeux — acum subiect al unei expoziții la Muzeul Britanic — rămâne o sursă vizuală, dar textul papal adaugă o dimensiune politică a legitimării.
Avem fragmente, nu registrul complet, iar interpretarea depinde de contextul roman. Totuși, această piesă oferă o explicație convingătoare despre cum deciziile din Roma au reverberat la Hastings, obligându-ne să privim cucerirea ca rezultat al unei geopolitici europene, nu doar al unei bătălii locale.
