Sursă foto: Social Media
Când o curte din Stoenești devine ultimul nod dintr-un lanț de producție vechi de secole, situația depășește nostalgia trecutului și reprezintă un activ economic rar, cu potențial de valorizare. Atelierul Cristinei Niculescu păstrează metoda completă — de la viermi hrăniți în livadă până la pânza țesută la război — și pregătește o expoziție în curte care poate repozitiona borangicul ca produs de nișă.
Atelierul Cristinei Niculescu este singurul loc din România unde se mai obține borangic din viermi crescuți în gospodărie. Procesul implică hrănirea cu frunze de dud, deșirarea coconilor, torsul și țesutul manual. Cristina spune că efortul este compensat de recunoaștere: ‘Facem asta de mult timp și simțim că primim apreciere și câștig.’ Sericicultura este pe cale de dispariție din cauza costurilor și a reducerii plantațiilor de dud, deși în anii ’80 România se număra printre primele țări în domeniu.
Povestea Stoenești arată că patrimoniul imaterial poate fi și resursă economică, dar pentru scalare sunt necesare investiții, politici locale pentru replantarea dudului și canale de piață care să plătească un premium pentru autenticitate.
